X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Seria de tornade violente din SUA îi șochează pe meteorologi

13 dec. 2021,, 07:08   Externe
2468 0

Cel puțin 100 de oameni este posibil să fi murit în Statele Unite, după ce zeci de tornade au lovit mai multe state din centrul țării, aproape simultan.

Cele mai mari pagube și cele mai multe victime au fost înregistrate în Mayfield, un oraș din statul Kentucky. Joe Biden a spus că a fost vorba despre unul dintre cele mai violente astfel de fenomene din istoria Statelor Unite. Meteorologii, la rîndul lor, caută explicații, deoarece asemenea vîrtejuri sînt rare în lunile friguroase.

„Prin toate locurile pe unde a trecut această tornadă, care a parcurs la sol 365 de kilometri, dintre care peste 320 de kilometri doar în Kentucky, a lăsat în urmă pagube severe”, a declarat guvernatorul din Kentucky, Andy Beshear.

Meteorologii sînt bulversați de puterea acestor tornade care au apărut în afara sezonului obișnuit și se gîndesc că schimbările climatice au partea lor de vină.

„Este genul de situație pe care o vezi doar la apogeul sezonului, adică în martie, aprilie sau mai. Nu am văzut niciodată așa ceva în această perioadă a anului. Abia dacă am văzut așa ceva în toată cariera mea”, spune Jeff Masters, meteorolog la Universitatea Yale. „Iar 2021 încă nu s-a terminat. Urmează să apară un alt sistem de furtuni săptămîna viitoare în centrul Statelor Unite”, a avertizat meteorologul.

Orașul Mayfield, făcut una cu pămîntul. Mărturiile dramatice ale supraviețuitorilor

Imagini surprinse cu drona arată că din Mayfield, un oraș cu 10.000 de locuitori din Kentucky, n-a mai rămas mare lucru după ce a fost devastat de cea mai mare tornadă din istoria acestui stat. Peste tot sînt case dărîmate, mașini răsturnate, copaci rupți și stîlpi doborîți. Supraviețuitorii se simt foarte norocoși că au rămas în viață.

„Ușa din spate m-a lovit peste față. Așa că m-am dus într-o parte să scap. Fiul meu era pe hol și țipa după mine. Vîntul bătea atît de tare, încît era să cad. Am ajuns pe hol, ne-am aplecat peste cîini și am început amîndoi să ne rugăm. Bunul Dumnezeu ne-a auzit rugăciunile și ne-a ținut în viață”, a povestit o supraviețuitoare.

Tornada care a lovit Mayfield a provocat prăbușirea unei fabrici de lumînări unde lucrau peste 100 de oameni. Aceștia au fost prinși sub dărîmături și au cerut ajutor cum au putut. O femeie angajată acolo a reușit să facă live stream pe contul de Facebook, cerînd ajutor într-o mărturie care s-a viralizat pe rețelele sociale: „Vă rog pe toți, rugați-vă pentru noi. Aduceți pe cineva să ne ajute. Suntem răniți. O tornadă. Clădirea a căzut”.

Femeia a fost salvată după cîteva ore, dar zeci de colegi de-ai ei au murit.

„Totul s-a întîmplat atît de repede, ne-au dus în zona unde mergem în caz de furtună. Eram cu toții acolo, luminile au început să pîlpîie, apoi am simțit o rafală de vînt, urechile au început să-mi țiuie, ca și cum aș fi fost în avion, apoi ne-am legănat dintr-o parte în alta și totul s-a prăbușit peste noi”, a povestit o supraviețuitoare, Kyanna Parson-Perez.

Pe lîngă Kentucky, au fost afectate alte cinci state americane. Președintele Joe Biden a promis ajutor federal. „Va fi, cel mai probabil, una dintre cele mai mari intervenții de după tornade din istoria noastră. Arată ca o zonă de război, chiar mai rău”, a spus Joe Biden.

În Statele Unite se înregistrează anual peste 1200 de tornade. Nicio altă țară sau regiune nu are atît de multe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?