Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Serbia va primi gaz la un preţ de 251 de euro pe mia de metri cubi

30 mai. 2022,, 07:33   Externe
12651 0

Serbia primeşte pentru moment 6 milioane de metri cub pe zi de la gigantul rus Gazprom la un preţ de 251 de euro pe mia de metri cubi. Republica Moldova achită 919 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale.

Serbia a semnat cu Moscova o prelungire cu trei ani a acordului său de aprovizionare cu gaz rusesc la preţ redus, a anunţat duminică preşedintele Aleksandar Vucic, potrivit Agerpres.

Este “de departe cel mai bun acord din Europa”, a afirmat Vucic, după o discuţie la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin.

Serbia, ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, a rămas apropiată de Kremlin. Deşi a condamnat la ONU războiul din Ucraina, Serbia a refuzat să se alăture sancţiunilor europene împotriva Moscovei, care continuă să îi furnizeze gaz la preţ preferenţial.

Prin acest nou acord, se reafirmă dependenţa aproape totală a Serbiei faţă de Rusia, mai ales că Moscova deţine o parte majoritară în compania naţională sîrbă de petrol şi gaz.


Detaliile acestui nou contract, în special în privinţa preţului şi a volumului de gaz furnizat, vor fi comunicate “în zilele care urmează”, după o întîlnire cu şefii Gazprom, a precizat preşedintele sîrb.

“Vom avea o iarnă mai sigură în materie de aprovizionare cu gaz”, a declarat el într-o conferinţă de presă televizată.

În prezent, factura este “aproape de trei ori mai mică decît oriunde în Europa, iar în această iarnă va fi de 10-12 ori mai mică”, potrivit lui Vucic.

Serbia primeşte pentru moment 6 milioane de metri cub pe zi de la gigantul rus Gazprom la un preţ de 251 de euro pe mia de metri cubi.

Vucic a mai spus că a discutat de asemenea cu Vladimir Putin despre o extindere a capacităţii de stocare în ţara sa.

9
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?