X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Șeful armatei din Myanmar s-a numit premier

3 aug. 2021,, 00:30   Externe
2848 0

Generalul Min Aung Hlaing, șeful juntei militare din Myanmar, s-a numit prim-ministru într-un guvern provizoriu, la șase luni după ce armata a preluat conducerea țării printr-o lovitură de stat, informează CNN.

Într-un discurs susținut duminică, Min Aung Hlaing a promis să organizeze alegeri pînă în 2023 și a anunțat că administrația sa este pregătită să colaboreze cu un emisar regional străin.

Anunțul și discursul generalului Min Aung Hlaing au venit la exact șase luni după ce armata din Mynamar a preluat conducerea de la guvernul civil, acuzînd o fraudă în alegerile cîștigate de partidul lui Aung San Suu Kyi. Comisia electorală din Myanmar a respins acuzațiile de fraudă. După lovitura de stat, Aung San Suu Kyi a fost acuzată de mai multe infracțiuni și trimisă în judecată de armată.

Guvernul provizoriu condus de generalul Min Aung Hlaing va prelua conducerea în Myanmar de la Consiliul de Administrare al Statului (SAC), organism format după lovitura de stat, condus tot de Min Aung Hlaing.

"Pentru a se ocupa de îndatoririle țării mai rapid, ușor și eficient, Consiliul de Aministrare al Statului a fost înlocuit de un guvern provizoriu", a anunțat televiziunea de stat Myawaddy.


În discursul său, Min Aung Hlaing a promis din nou că va restaura democrația, spunînd: "Vom îndeplini prevederile stării de urgență pînă în august 2023".

La scurt timp după lovitura de stat, liderii armatei au promis noi alegeri în decurs de doi ani. Referirea generalului la luna august din 2023 a fost interpretată de unele publicații locale ca o extindere a termenului cu șase luni.

Generalul Min Aung Hlaing a mai spus că administrația sa va lucra alături de un emisar special numit de Asociația țărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Miniștrii de externe ai țărilor membre ASEAN urmează să se întîlnescă luni și vor să numească un emisar special însărcinat cu încheierea violențelor și înlesnirea dialogului între armată și rivalii săi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?