X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Agresorul trebuie să înţeleagă că pedeapsa este inevitabilă, declară Putin

18 oct. 2018,, 20:32   Externe
3108 4

Ruşii 'vor merge în Paradis' în caz de război nuclear, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, negînd orice ambiţii războinice, dar avertizînd că orice agresor care va dori să lovească ţara sa cu arma atomică va fi 'distrus', potrivit AFP.


'Agresorul trebuie să înţeleagă că pedeapsa este inevitabilă, că va fi distrus. Iar noi, ca victime ale agresiunii, vom merge în Rai ca martiri. În schimb, ei (agresorii) vor crăpa pur şi simplu, nu vor avea timp nici să se pocăiască', a spus Putin la o conferinţă a clubului de discuţii Valdai pe tema 'Lumea în care vom trăi: stabilitatea şi dezvoltarea în secolul XXI', ce se desfăşoară în aceste zile la Soci (sud-vest), potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

Dacă un astfel de război nuclear se va produce, Rusia nu 'poate fi iniţiatoarea unei astfel de catastrofe, căci noi nu avem un concept de lovitură preventivă', a nuanţat preşedintele rus.

'Concepţia noastră este răspuns la o eventuală lovitură. Aceasta înseamnă că sîntem pregătiţi şi vom recurge la arma nucleară doar atunci cînd vom fi siguri că un agresor potenţial a lovit teritoriul nostru', a explicat Putin, subliniind că utilizarea armelor nucleare echivalează cu o catastrofă globală, iar Rusia nu poate fi iniţiatorul ei, conform agenţiilor TASS şi RIA Novosti.

Rusia reproşează SUA noua lor doctrină nucleară adoptată la începutul anului 2018, calificată drept 'belicoasă' şi 'antirusească', ce vizează să doteze armata americană cu noi arme nucleare cu putere redusă, aminteşte AFP.

Vladimir Putin a ordonat în 2016 forţei nucleare a Rusiei şi o modernizare a armamentului, ca răspuns la consolidarea prezenţei militare a NATO la frontierele sale, percepută de Moscova ca o ameninţare.

El s-a lăudat într-un discurs în faţa parlamentului rus în martie cu noile arme 'invincibile' dezvoltate de ţara sa, suscitînd temeri privind declanşarea unei noi curse a înarmării cu SUA.

Doctrina militară rusă nu menţionează posibilitatea unui 'atac preventiv' cu utilizarea de ogive nucleare. Rusia îşi rezervă dreptul să-şi utilizeze arsenalul în caz de agresiune împotriva teritoriului său sau a aliaţilor săi ori în caz de 'ameninţare la adresa existenţei statului', aminteşte AFP.

Rusia, cu sistemul său de apărare şi cu populaţia sa, este pregătită să-şi apere suveranitatea şi nu se teme de niciun conflict, a ţinut să menţioneze preşedintele rus. 'De niciunul!', a răspuns Putin, întrebat de care conflict se teme Moscova astăzi. 'În genere, nu este teamă de nimic - o ţară cu un asemenea teritoriu, cu un astfel de sistem de apărare, cu o astfel de populaţie, care este gata să îşi apere independenţa, suveranitatea. De ce să ne fie teamă ?', a întrebat retoric Putin, remarcînd că nu în orice ţară există o asemenea dedicaţie a cetăţenilor de a-şi da viaţa pentru patrie. 'Noi o avem şi aceasta ne dă încredere că putem sta liniştiţi', a spus el.

Cu toate acestea, Rusia nu va aduce lumea în pragul unei crize pentru a-şi atinge propriile obiective, a asigurat preşedintele Federaţiei Ruse, a cărui intervenţie la sesiunea de la Valdai este difuzată în direct de mai multe canale de televiziune ruse, potrivit TASS.

'Escaladarea situaţiei şi isteria nu sînt metodele noastre', a spus Putin, comentînd cu privire la posibilităţile de a provoca o criză de amploare pe plan internaţional pentru a realiza anumite obiective de politică externă, făcînd abstracţie de anexarea Crimeii şi de conflictul din estul Ucrainei, în condiţiile în care Rusia este acuzată de Occident şi Kiev că-i sprijină pe toate planurile, inclusiv militar, pe rebelii separatişti.

Referitor la relaţiile cu SUA, preşedintele rus a declarat că omologul său american Donald Trump aspiră la o stabilizare a relaţiilor cu Federaţia Rusă. 'Din punctul meu de vedere, actualul preşedinte (al SUA) este orientat spre stabilizare şi o îndreptare a relaţiilor ruso-americane. Să vedem cum va evolua situaţia în continuare. În orice caz, sîntem pregătiţi pentru acest lucru în orice moment', a asigurat liderul rus, citat de TASS.

De asemenea, Vladimir Putin nu exclude rezolvarea crizelor politice din SUA în cîţiva ani şi atunci şi retorica antirusească se va diminua, în opinia sa. 'Se va întîmpla sau nu după alegerile din Congres ? Nu ştiu încă, dar poate. Sau se va întîmpla în 2020, cînd vor avea loc viitoarele alegeri prezidenţiale ale SUA', a admis preşedintele rus, adăugînd că noul lider american 'nu va trebui să privească în mod constant la cei care speculează retorica antirusească'.

Cît despre tensiunile pe plan internaţional, în contextul în care Rusia este acuzată ba de otrăvire cu agent neurotoxic în Marea Britanie, ba de atacuri cibernetice în SUA şi Europa, Putin a spus că Moscova este acuzată fără a fi prezentate dovezi împotriva sa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?