Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Rusia expulzează șapte diplomați danezi

5 mai. 2022,, 17:00   Externe
4747 0

În legătură cu expulzarea diplomaților ruși din Danemarca, Moscova a declarat persona non grata șapte angajați ai ambasadei Regatului Danemarcei în Rusia. Precizarea se face într-un comunicat emis de Ministerul rus de Externe, joi.

„Ambasadorul [Danemarcei] a fost informat că, drept răspuns, șapte angajați ai Ambasadei Regatului Danemarcei în Federația Rusă au fost declarați persona non grata. Aceștia trebuie să părăsească țara în termen de două săptămîni. De asemenea, i-a fost refuzată viza unui diplomat al misiunii diplomatice daneze”, au menționat surse ministeriale.

Ministerul rus de Externe a subliniat că partea rusă își rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare ca răspuns la acțiunile neprietenoase din partea autorităților de la Copenhaga, despre care partea daneză va fi informată ulterior.

Plus la aceasta, ambasadorului danez la Moscova, Carsten Søndergard, care a fost chemat la Ministerul rus de Externe, i-a fost declarat un protest categoric în legătură cu expulzarea neîntemeiată a diplomaților ruși, acesta fiind atenționat asupra faptului că politica deschis anti-rusă a autorităților de la Copenhaga provoacă prejudicii grave relaţiilor bilaterale.

Pe 5 aprilie, guvernul danez a decis expulzarea a 15 diplomați ruși în legătură cu suspiciunile serviciilor speciale daneze asupra lor privitor la o eventuală legătură cu serviciile de informații ruse. Un comunicat al Ministerului danez de Externe menționa că regatul nu dorește să rupă relațiile diplomatice cu Moscova, astfel ambasadorul și alți membri ai misiunii diplomatice nu vor fi expulzați. Ambasadorul Rusiei în Regat Vladimir Barbin a remarcat că partea daneză nu a furnizat nicio dovadă a activităților ilegale ale diplomaților ruși.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?