Rusia ameninţă Marea Britanie cu acţiuni militare de răspuns

Rusia ameninţă Marea Britanie cu acţiuni militare de răspuns

Rusia a condamnat vineri planurile Marii Britanii de a deschide baze militare în sud-estul Asiei şi în Caraibe şi a precizat că este gata să ia măsuri de retaliere dacă propriile interese sau cele ale aliaţilor ei sînt ameninţate, relatează Reuters, potrivit agerpres.


Ministrul britanic al apărării Gavin Williamson a declarat luna trecută pentru Sunday Telegraph că Londra lucrează la planuri de a construi noi baze străine „în următorii cîţiva ani”, după ce părăseşte Uniunea Europeană.


Williamson nu a precizat unde ar putea fi construite bazele, dar ziarul a relatat că printre opţiuni se află Singapore sau Brunei în apropierea Mării Chinei de Sud şi Montserrat sau Guyana în Caraibe.


Maria Zaharova, o purtătoare de cuvînt a Ministerului rus de Externe, a calificat vineri drept deconcertante comentariile lui Gavin Williamson şi a avertizat că astfel de planuri ar putea destabiliza afacerile mondiale.


„Bineînţeles, Marea Britanie, la fel ca orice altă ţară, este independentă cînd vine vorba de planurile sale de construcţie a unor baze militare. Dar pe fondul tensiunilor generale militare şi politice în creştere în lume (…) declaraţiile despre dorinţa de a spori prezenţa militară în ţări terţe sînt contraproductive, destabilizatoare şi, posibil, chiar de o natură provocatoare”, a spus ea.


„În eventualitatea oricăror măsuri care reprezintă o ameninţare pentru securitatea Rusiei sau cea a aliaţilor ei ţara noastră îşi rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate de retaliere”, a mai spus Maria Zaharova.


Rusia are baze militare în mai multe ţări din fosta Uniune Sovietică şi operează instalaţii militare în Siria şi Vietnam.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load