Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

România atacată de UE în judecată la Curtea Europeană de Justiție din cauza poluării

2 dec. 2021,, 15:29   Externe
2197 0

Comisia Europeană a decis joi să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice, transmite noi.md cu referire la digi24.

Potrivit unui comunicat al Comisiei, în primul caz, România nu a asigurat funcționarea a trei instalații industriale cu deținerea unei autorizații valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE) pentru a preveni sau a reduce poluarea.

Directiva privind emisiile industriale stabilește norme menite să prevină și să reducă emisiile industriale nocive în aer, apă și sol și să prevină generarea de deșeuri. În temeiul directivei, instalațiile industriale trebuie să dețină autorizații pentru a putea funcționa. În absența unei autorizații, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu și sănătatea umană nu pot fi evitate în mod eficace. Trei instalații industriale din România nu dețin încă o autorizație care să garanteze că emisiile lor în aer nu depășesc valorile-limită de emisie stabilite de legislația UE.

În al doilea caz, România nu și-a adoptat primul program național de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici („Directiva PNE”).


În temeiul Directivei PNE, statele membre au obligația să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare programe naționale de control al poluării atmosferice. Programele respective ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului care nu generează efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. România ar fi trebuit să transmită Comisiei primul său program național de control al poluării atmosferice pînă la 1 aprilie 2019, însă programul respectiv nu a fost încă adoptat.Prin urmare, Comisia trimite România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru aceste două motive.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?