X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Reuniunile la sediul ONU, suspendate, de vină se face tot COVID-ul

28 oct. 2020,, 08:56   Externe
2848 1

Toate reuniunile în persoană care au fost programate săptămîna aceasta la sediul ONU din New York au fost anulate după descoperirea a cinci cazuri de infecţii cu COVID-19 la misiunea diplomatică a Nigerului, au anunţat marţi Naţiunile Unite.

''Recomandarea serviciului medical a fost de a anula reuniunile în persoană, marţi, la sediul ONU, în aşteptarea urmăririi contactelor'' pe care le-au avut persoanele infectate, se arată într-o scrisoare adresată luni seara de preşedintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, transmite Agerpres.ro.

Marţi după-amiază, într-o nouă notă, Volkan Bozkir a indicat că această măsură a fost prelungită pînă la sfîrşitul săptămînii la recomandarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

El a cerut ''suspendarea tuturor întîlnirilor în persoană pînă la sfîrşitul săptămînii pentru a măsura mai bine gradul de expunere (la virus) şi pentru a finaliza o procedură de urmărire completă'' a persoanelor cu care bolnavii au fost în contact, a precizat preşedintele Adunării Generale.

Nigerul este unul dintre membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate. O reuniune a acestui Consiliu, prezidat în octombrie de Rusia, programată pentru marţi dimineaţa la sediul organizaţiei, va avea loc prin videoconferinţă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?