X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Restricții pentru toată populația într-o țară europeană

20 oct. 2020,, 10:01   Externe
2726 0

Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începînd din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID-19, a anunţat luni premierul Micheal Martin, relatează AFP.

Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii (23:00 GMT) timp de şase săptămîni, a precizat premierul într-o alocuţiune televizată, subliniind în acelaşi timp că şcolile vor rămîne deschise, transmite Agerpres.ro.

Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului.

”Cerem tuturor celor din ţară să rămînă acasă”, a adăugat Micheal Martin.

Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea ”permisiunea de a se deplasa la serviciu”, a spus el.


În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decît pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscînd amenzi.

Şcolile şi creşele vor rămîne deschise ”deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli”, a spus de asemenea premierul irlandez.

Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis.

Măsurile irlandeze sînt ”fără îndoială cele mai dure din Europa”, dar ”astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare”, a admis premierul.

„Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămîni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător”, a spus el.

Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?