Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Renii fug de caniculă, în Norvegia

4 aug. 2018,, 01:27   Externe
2989 0

Autorităţile norvegiene i-au îndemnat pe conducătorii de automobile să dea dovadă de vigilenţă pe şosele din cauza renilor care, în urma valului de căldură din nordul ţării, se refugiază în tunelurile rutiere.

“Este foarte cald de cîteva săptămîni în nordul Norvegiei. Animalele se retrag în zone mai răcoroase”, a explicat joi pentru AFP Tore Lysberg, un manager de la Statens Vegvesen, agenţia guvernamentală norvegiană a drumurilor.

“Atît renii, cît şi oile se refugiază în tuneluri şi în zone umbrite pentru a răcori”, a subliniat el.

Deşi fenomenul nu este unul nou, el a devenit de actualitate în acest an din cauza creşterii spectaculoase a valorilor de temperatură.

Recorduri sezoniere au fost înregistrate miercuri în regiunile nordice ale ţării de Institutul de meteorologie al Norvegiei: o temperatură de 31,2 grade Celsius a fost raportată în comitatul Finnmark, renumit pentru turmele sale de reni şi situat dincolo de cercul polar arctic.


Regiunea a devenit atît de caldă încît a cunoscut de la începutul anului şi pînă acum 12 nopţi aşa-zis “tropicale”, cu temperaturi nocturne de peste 20 de grade Celsius, potrivit Institutului de Meteorologie al Norvegiei.

Deşi niciun accident grav implicînd animale nu a fost semnalat pentru moment, Statens Vegvesen, care consideră că situaţia actuală reprezintă “o provocare”, şi-a înmulţit mesajele publice pentru sensibilizarea conducătorilor auto.

Această agenţie guvernamentală ar trebui să primească în zilele următoare şi o mînă de ajutor din partea vremii, meteorologii prognozînd o revenire a temperaturilor la valori considerate normale începînd din acest weekend.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?