X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Referendum în Federația Rusă. Cîte secții de votare vor fi deschise în RM și unde

25 iun. 2020,, 09:00   Externe
2890 3

Cetățenii ruși aflați pe teritoriul Republicii Moldova vor avea posibilitatea să voteze la rerferendumul organizat pe data de 1 iulie 2020, privind aprobarea modificărilor la Constituţia Federaţiei Ruse.

Ambasada Rusiei la Chișinău anunță că la dispoziția alegătorilor vor fi puse două secții de vot, una la Chișinău și a doua în stâga Nistrului, la Tiraspol, scrie unimedia.info.

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a înființat două secții de votare, care se vor deschide la data de 1 iulie 2020 între orele 08:00 și 20:00, la Chișinău și Tiraspol: O secție de votare va fi înființată la secția consulară a Ambasadei Federației Ruse, pe adresa mun. Chișinău, b-dul Ștefan Cel Mare 153. Telefon pentru informații: +373 (22) 23-49-42 (până la 1 iulie), +373 (22) 22-62-42 (1 iulie); A doua secție de votare va fi amenajată în incinta Bisericii Sfântul Andrei, din Tiraspol, la adresa or. Tiraspol, st. Liebknecht 159. Telefon pentru informații: +71037353385537 (până la 1 iulie), +71037353397124 (1 iulie);

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, pentru a putea vota, cetățenii ruși trebuie să dețină un pașaport valabil sau un certificat de revenire în Federația Rusă. De asemenea, cei care vor să participe la referendum, sunt îndemnați să vină echipați cu măști și mănuși și să respecte distanța socială.

Vladimir Putin a anunţat, în ianuarie, că Rusia va schimba Constituţia din 1993, iniţiativa fiind în mare măsură văzută ca o pregătire a terenului pentru după 2024, anul în care se termina al patrulea şi ultimul său mandat prezidenţial. Aceste amendamente constituţionale au fost adoptate în unanimitate de deputaţi în prima lectură, dar Vladimir Putin a înaintat alte 24 de pagini de amendamente înainte de a doua lectură, cea mai importantă, prevăzută la 10 martie.


Modificările, conform site-ului конституция2020.рф, se referă la garanţiile sociale, inclusiv indexarea obligatorie a pensiilor cel puţin o dată pe an, asigurarea asistenţei medicale de calitate, salariul minim nu va fi mai mic decât valoarea sumei minime de existenţă a populaţiei apte de muncă, fiind menţionate articole despre protecţia familiei, a maternităţii, a paternităţii şi a copilăriei.

Noua Constituţie a Rusiei va conţine şi apărarea instituţiei căsătoriei ca a uniunii bărbatului şi femeii, dezvoltarea condiţiilor pentru creşterea şi educarea „decentă” a copiilor în familie, precum şi pentru exercitarea de către copiii adulţi a responsabilităţii de a avea grijă de părinţi, iar asigurarea implementării unei politici de stat unificate, orientate social în domeniul păstrării valorilor familiale tradiţionale va fi încredinţată Guvernului. Noile amendamente interzic de asemenea ca porţiuni ale teritoriului rus să fie date altor state şi declară ilegală orice solicitare sau acţiune în acest sens.

O altă modificare este că preşedinte poate deveni o persoană care locuieşte permanent în Federaţia Rusă timp de cel puţin 25 de ani, va avea dreptul la două termene de câte 6 ani, iar actualului preşedinte i se acordă dreptul de a candida din nou, în conformitate cu prevederile tranzitorii, mai arată Ambasada Rusiei. În vârstă de 67 de ani, Putin este la putere ca preşedinte sau prim-ministru de două decenii, iar actualul său mandat de şef al statului ar urma să se încheie în 2024. El este liderul rus care a stat cel mai mult la putere după liderul sovietic Iosif Stalin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?