Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Record mondial: Etiopia a plantat peste 350 milioane de copaci într-o singură zi

31 iul. 2019,, 02:35   Externe
2812 0

Etiopia a plantat luni peste 353 milioane de copaci în 12 ore, iar oficialii cred că este vorba despre un record mondial.

Acțiunea a făcut parte dintr-o campanie mai amplă de reîmpădurire, denumită „Green Legacy”, condusă de premierul țării, Abiy Ahmed. Milioane de etiopieni din toată țara au fost invitați să ia parte la provocare și în primele șase ore, Ahmed a anunțat că au fost plantați aproximativ 150 de milioane de copaci.

„Ne aflăm la jumătatea obiectivelor noastre”, a spus el și i-a încurajat pe etiopieni să „țină ritmul în orele rămase”. După 12 ore, premierul a anunțat din nou pe Twitter că Etiopia nu numai că și-a îndeplinit „obiectivul colectiv #GreenLegacy”, dar și l-a depășit. Au fost plantați nu mai puțin de 353.633.660 de copaci, potrivit CNN.

Provocarea de luni a încurajat cetățenii din a doua cea mai populată țară din Africa să planteze 200 de milioane de copaci într-o singură zi. În 2017, India a stabilit recordul mondial cînd aproximativ 1,5 milioane de voluntari au plantat 66 de milioane de copaci în 12 ore.

Obiectivul Etiopiei pentru întregul sezon este chiar mai mare decît atît; campania națională prevede să se planteze 4 miliarde de copaci în „sezonul ploios” – între lunile mai și octombrie.


Potrivit Farm Africa, o organizație care ajută și încurajează eforturile de reîmpădurire în Africa de Est, mai puțin de 4% din suărafața Etiopiei este împădurită, comparativ cu aproximativ 30%de la sfîrșitul secolului XIX. Țara se luptă cu efectele crizei climatice, cu degradarea terenurilor, eroziunea solului, defrișări și secete recurente și inundații, care afectează agricultura, în condițiile în care 80% din populație se bazează pe ea.

În 2017, Etiopia s-a alăturat celor peste 20 de națiuni africane în angajamentul de a reîmpăduri 100 de milioane de hectare de teren ca parte a inițiativei de restaurare a peisajului forestier african.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?