X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Putin: Standardele duble sau chiar triple ale Occidentului sînt concepute pentru „proști”

30 sep. 2022,, 16:40   Externe
2763 0

Președintele rus Vladimir Putin a numit aiureală ordinea bazată pe reguli propusă de Occident.

Este afirmația liderului rus, făcută de el vineri, 30 septembrie, în cadrul unei alocuțiuni la Kremlin. Evenimentul este transmis de postul de televiziune Russia 24.

Șeful statului a spus că Occidentul menține întotdeauna ordinea și regulile și s-a întrebat „de unde au venit aceste reguli”. Potrivit acestuia, standardele duble sau chiar triple ale Occidentului sînt concepute pentru „proști”. În același timp, Putin a subliniat că Rusia nu va trăi după astfel de reguli.

Anterior, Putin a invocat motivele războiului hibrid pe care îl poartă țările occidentale împotriva poporului rus. Potrivit lui, Occidentul vrea să vadă Rusia nu ca pe o societate liberă, ci ca pe o mulțime de sclavi. Președintele a clarificat că pentru Occident, cultura rusă este un pericol, iar dezvoltarea și prosperitatea sînt o amenințare.

Vineri, 30 septembrie, președintele Vladimir Putin și-a început discursul la Kremlin, înainte de semnarea acordului privind aderarea la Rusia a Republicilor Populare Donețk și Lugansk, precum și a regiunilor Herson și Zaporojie.

11
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?