Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Putin și Orban au discutat despre construcţia gazoductului prin Ungaria

31 oct. 2019,, 16:11   Externe
2084 0

Rusia ar aprecia participarea Ungariei la proiectul gazoductului din Turkmenistan, care ar constitui o alternativă la ruta de transport prin Ucraina, a declarat preşedintele Vladimir Putin miercuri, la Budapesta.

"Proiectul este interesant pentru Ungaria din punctul de vedere al securităţii energetice", a arătat liderul de la Kremlin, într-o declaraţie citată de DPA.

Gazoductul ar urma să transporte gaz din Rusia către Turcia, pe sub Marea Neagră, şi în continuare prin Bulgaria şi Serbia, către Ungaria. Sectoarele din cele două ţări balcanice urmează să fie finalizate anul viitor.

După întîlnirea cu Putin, premierul ungar Viktor Orban a afirmat într-o conferinţă de presă că ţara sa ar fi interesată de diversificarea rutelor de transport pentru gaze. "Dacă gazul rusesc vine doar prin Ucraina, nu este bine pentru Ungaria. Nu ne place să fim dependenţi de nicio ţară unică de tranzit", a spus el.

Gazoductul din Turkmenistan a fost un subiect central al vizitei preşedintelui rus la Budapesta, dedicată extinderii legăturilor economice. Ungaria, membră a NATO şi a Uniunii Europene, are relaţii bune cu Rusia şi în acelaşi timp este angajată într-o dispută cu Ucraina privind drepturile minorităţii ungare.

Putin şi Orban au discutat şi despre relaţiile Moscovei cu Occidentul. Prim-ministrul ungar a oferit sprijinul ţării sale pentru ameliorarea situaţiei. "Este în interesul nostru să existe relaţii mai bune între NATO şi Rusia. Experienţa ne-a arătat că Ungaria pierde ori de cîte ori relaţiile între vestul şi estul Europei sînt proaste", a declarat el.

Budapesta are o atitudine faţă de Moscova diferită de cea adoptată de UE după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014. Oficialii ungari au criticat sancţiunile impuse de la Bruxelles în urma ocupaţiei ruse din Ucraina. Putin şi Orban s-au întîlnit de 10 ori după ce liderul conservator al Ungariei şi-a preluat mandatul de premier, în 2010; preşedintele rus a făcut patru vizite la Budapesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?