Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Putin și Erdogan au convenit să respecte o zonă de securitate pentru civili

6 mar. 2020,, 07:50   Externe
2823 1

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au convenit joi, la Moscova, asupra unei încetări a focului în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, ce va intra în vigoare la miezul nopţii, transmit DPA şi AFP, potrivit Agerpres.

Acordul a fost anunţat la finalul a şase ore de discuţii la Moscova.

„În această seară, începînd de la miezul nopţii (21.00 GMT), va intra în vigoare încetarea focului”, a declarat Erdogan, avertizînd că Ankara „îşi rezervă dreptul de a replica cu toate forţele sale şi pretutindeni la un atac al regimului” de la Damasc.

Cele două părţi au mai convenit să respecte o zonă de securitate pentru civili în Idlib, ultimul bastion al rebelilor în Siria, aflat lîngă frontiera cu Turcia.

Putin şi Erdogan s-au întîlnit pe fondul îngrijorărilor legate de izbucnirea unui război prin interpuşi în Siria, unde Rusia şi Turcia sprijină tabere opuse.


Tot în urma negocierilor de la Kremlin, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că armatele rusă şi turcă vor efectua începînd din 15 martie patrule comune pe autostrada M4, axa strategică rutieră ce traversează regiunea Idlib.

Zeci de soldaţi turci au fost ucişi săptămîna trecută într-un atac imputat de Ankara regimului de la Damasc, susţinut de Rusia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?