Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Putin pledează pentru un cod de conduită privind inteligenţa artificială

10 noi. 2019,, 16:45   Externe
2592 1

Preşedintele rus Vladimir Putin a pledat sîmbătă pentru introducerea de noi reguli pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, insistînd pe luarea în considerare a unui nou cod de conduită de către experţi şi companii, transmite dpa.

''Aspectele sociale şi consecinţele utilizării inteligenţei artificiale sînt în prezent dezbătute în întreaga lume. Acesta este un subiect foarte important'', a spus Putin, într-o conferinţă desfăşurată la Moscova.

Potrivit şefului statului rus, principalul obiectiv al ţării sale este o dezvoltare armonioasă şi noi oportunităţi pentru oameni.

Inteligenţa artificială este un termen ce reuneşte echipamente şi programe care pot învăţa, face estimări şi soluţiona probleme la fel ca fiinţele umane. Computerele învaţă prin analizarea unor cantităţi imense de date.

Influenţa inteligenţei artificiale asupra vieţii cotidiene este în creştere, dar în acelaşi timp reprezintă o resursă semnificativă, a subliniat Vladimir Putin.

''Oricine care posedă inteligenţă artificială va avea avantaje competitive enorme'', a menţionat preşedintele rus, în opinia căruia Rusia trebuie să fie un lider în acest domeniu.

Moscova doreşte să-şi majoreze cota deţinută pe piaţa globală a inteligenţei artificiale de la 1-2% la 15% în următorii cinci ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?