X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Putin cere o anchetă în cazul morții celor 14 marinari

3 iul. 2019,, 08:20   Externe
2627 1

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept ''o mare pierdere'' moartea a 14 marinari într-un incendiu care s-a produs marţi la bordul unui submarin de cercetări al armatei ruse, cerînd declanşarea unei anchete asupra acestei tragedii.

"Este o mare pierdere pentru marină şi pentru armată în întregul ei", i-a declarat Vladimir Putin ministrului apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, în timpul unei şedinţe televizate, ordonîndu-i să afle "cauzele acestei tragedii", transmite stiripesurse.ro.

Paisprezece marinari şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la bordul unui submarin de cercetări al armatei ruse cu baza în Marele Nord rus, au indicat autorităţile ruse marţi, accident ce a readus în memorie tragedia submarinului nuclear Kursk, care a marcat profund Rusia.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse, 14 persoane - toţi marinari ai armatei ruse, s-au intoxicat în urma incendiului. Incendiul a fost stins, iar submarinul a revenit la baza sa, ceea ce înseamnă că există supravieţuitori.

Incendiul s-a declanşat în cursul unei operaţiuni de colectare a datelor subacvatice, potrivit armatei ruse, care precizează că submersibilul se află în prezent la baza sa din oraşul-port Severomorsk, regiunea Murmansk, în Arctica.


Potrivit unor surse citate de publicaţiile RBK şi Novaia Gazeta, submersibilul în cauză este un submarin nuclear de tipul AS-12, supranumit ''Loşarik'', după numele unui personaj dintr-un film de desene animate sovietic, din cauza formei sale neobişnuite.

Puţine lucruri se cunosc despre AS-12, ceea ce se ştie este că nu are arme la bord şi poate ajunge la o adîncime de 6.000 de metri, echipajul său fiind constituit din 25 de persoane, potrivit Novaia Gazeta. Toţi marinarii morţi erau ofiţeri, indică ziarul rus.

Vladimir Putin nu a citat numele submersibilului, însă a confirmat că este vorba de un aparat neobişnuit. "Nu este un aparat obişnuit, după cum ştim este vorba de un submersibil de cercetare ştiinţifică, cu un echipaj foarte profesionist", a spus preşedintele rus, precizînd că şapte căpitani de rangul I - gradul cel mai înalt pentru ofiţerii marinei ruse - se numără printre cele 14 victime.

"Exprim sincere condoleanţe familiilor victimelor", a mai spus Vladimir Putin, ordonîndu-i ministrului apărării să se deplaseze la Severomorsk "pentru a audia personal rapoartele şi a conduce o comisie pentru a stabili cauzele acestei tragedii".

Acest accident readuce în actualitate tragedia submarinului cu propulsie nucleară Kursk, mîndria Flotei ruse a Nordului, care s-a scufundat în timpul unor manevre în Marea Barents, cu 118 de persoane la bord, la 12 august 2000, la începutul primului mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin, aflat astăzi la al patrulea mandat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?