X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Putin a numit scopul principal al Rusiei

5 noi. 2020,, 09:40   Externe
4108 3

Scopul principal al Rusiei nu este ca să placă cuiva, ci să-și consolideze unitatea.

Despre acest lucru a declarat președintele rus Vladimir Putin, comentînd necesitatea de a scrie în Constituție conceptele de familie și protejarea valorilor tradiționale.

"Ați spus că cuiva nu-i place ceea ce facem. Acest lucru este foarte ciudat, pentru că noi nu nu încurcăm nimănui, dar reieșim din faptul că scopul nostru nu este de a plăcea cuiva, ci de a ne consolida", a declarat președintele, adresîndu-se unuia dintre participanții la întîlnirea cu reprezentanți ai confesiunilor religioase, care a avut loc miercuri, în format de videoconferință.

După cum anunță tass.ru, Putin a menționat că are în vedere consolidarea noastră spirituală, din interior. "Pe baza respectului față de ceilalți, reieșim din faptul că la fel de respectuos ne vor trata și pe noi", a menționat el.

La finalul întrevederii, șeful statului a mai menționat o lege care interzice insultarea sentimentelor credincioșilor. "Acest lucru este corect, am făcut alegerea potrivită. Dar nici măcar nu este vorba despre asta, nu este vorba despre legi, ci despre conștientizarea interioară a faptului că trăim într-un stat multinațional de peste o mie de ani și îl construim cu succes tocmai pentru că ne tratăm reciproc cu respect și dragoste", a conchis liderul rus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?