X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Putin a inaugurat două centrale electrice în Crimeea

18 mar. 2019,, 17:50   Externe
2561 1

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni două centrale electrice în Crimeea, unde s-a deplasat pentru a marca cinci ani de la anexarea de către Rusia de la Ucraina a acestei peninsule din Marea Neagră, relatează Reuters.

Cele două centrale electrice, situate în oraşele Sevastopol şi Simferopol, au fost inaugurate parţial anul trecut, însă lansarea de luni a marcat momentul în care ele au început să funcţioneze la capacitate maximă.

Aceleaşi instalaţii s-au aflat în centrul unui scandal internaţional după ce compania germană de inginerie Siemens a spus că turbinele sale electrice au fost instalate la centrale fără ca ea să aibă cunoştinţă de asta şi prin încălcarea sancţiunilor Uniunii Europene. Rusia a negat acest lucru.

Putin, care a transferat miliarde de dolari din banii contribuabililor ruşi în Crimeea de cînd Moscova a preluat controlul asupra peninsulei în 2014, a participat la lansarea centralei de la Sevastopol. El a supravegheat de asemenea prin videoconferinţă şi lansarea unităţii de la Simferopol.

Anterior în cursul zilei de luni, purtătorul de cuvînt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că ceremonia va arăta că peninsula poate să îşi asigure în premieră nevoile energetice. Înainte de anexare, Ucraina asigura 80% din nevoile de electricitate ale Crimeii.

Ucraina spune că îşi doreşte înapoi Crimeea, peninsulă pe care majoritatea ţărilor o recunosc ca teritoriu ucrainean.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?