X 
Preşedintele stiri: 4433

Putin a aprobat bugetul pentru trei ani: ce proiecte vor primi cele mai multe fonduri

1 dec. 2024,, 15:20   Externe
4903 1

Președintele Federației Ruse a semnat legea „Cu privire la bugetul federal pentru 2025 și pentru perioada de planificare 2026-2027”. Documentul este publicat pe portalul de informații juridice. Duma de Stat a adoptat legea la 21 noiembrie, iar Consiliul Federației a avizat-o la 27 noiembrie.

Potrivit documentului, în 2025, veniturile bugetului rus sînt preconizate la nivelul de 40,3 trilioane de ruble (18,8% din PIB), cheltuielile – 41,47 trilioane de ruble (19,3% din PIB). Astfel, deficitul bugetar se va ridica la 1,17 trilioane de ruble, informează meduza.

În 2026, veniturile și cheltuielile bugetare sînt estimate la 41,84 trilioane de ruble și, respectiv, 44,02 trilioane de ruble (deficit – 2,18 trilioane de ruble), în timp ce în 2027 – 43,15 trilioane de ruble și, respectiv, 45,92 trilioane de ruble (deficit – 2,76 trilioane de ruble).

Legea presupune că în 2025, 13,5 trilioane de ruble (sau 6,31% din PIB-ul Rusiei) vor fi alocate pentru cheltuieli militare în cadrul articolului „Apărare națională”. Acesta este un record de cheltuieli militare în istoria modernă a Rusiei. În 2026-2027, cheltuielile militare vor fi în ușoară scădere: 12,8 trilioane de ruble și, respectiv, 13,1 trilioane de ruble.

Cheltuielile la articolul „Securitate națională și aplicarea legii”, adică pentru activitatea agențiilor de aplicare a legii, se vor ridica la 3,5 trilioane de ruble în 2025. Împreună cu articolul „Apărare națională”, acestea reprezintă 41% din toate cheltuielile bugetului federal.


Cheltuielile pentru război și organele de forță depășesc cheltuielile pentru educație, asistență medicală, politică socială și economia națională.

9
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий