X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Proteste violente la Budapesta (VIDEO)

14 dec. 2018,, 12:38   Externe
2731 0

Poliţia ungară a recurs la gaze lacrimogene şi a operat arestări în timpul manifestaţiei de joi seara de la Budapesta împotriva noilor prevederi din legea muncii aprobate de parlament, transmit vineri dpa şi MTI, potrivit agerpres.

Cîteva mii de oameni au ieşit din nou joi în stradă, pentru a doua seară consecutiv, pentru a protesta împotriva legii care ridică de la 250 la 400 plafonul orelor suplimentare la care pot fi obligaţi angajaţii, a relatat cotidianul conservator proguvernamental Magyar Idok, citat de dpa. Legea adoptată miercuri de legislativ, într-o şedinţă tensionată, a fost calificată de sindicate drept „legea sclaviei”.

Joi seara, protestatarii au blocat pentru cîteva ore traficul în centrul Budapestei, iar în piaţa Kossuth un grup de manifestanţi au aruncat în forţele de ordine şi în clădirile din jur cu ouă, sticle şi fumigene, spărgînd un geam la parlament, menţionează Magyar Idok.

Cel puţin nouă poliţişti au fost răniţi şi o persoană a fost arestată în timpul protestului de joi, a precizat ministrul de interne Sandor Pinter, citat de MTI.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?