X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Proteste în mai multe orașe din Israel împotriva lui Netanyahu. Poliția a făcut arestări

2 aug. 2020,, 14:15   Externe
3342 1

Mii de israelieni au protestat pe străzi sîmbătă, cerînd demisia premierului Benjamin Netanyahu, acuzat de corupţie şi de proastă gestionare a pandemiei de coronavirus şi a crizei economice generate de aceasta, transmite AFP, potrivit Agerpres. Poliția a făcut arestări.

ACTUALIZARE Poliţia israelinaă a arestat duminică, la primele ore, 12 protestatari care au refuzat să încheie protestul împotriva premierului Benjamin Netanyahu, a declarat un purtător de cuvînt, conform dpa și Agerpres.

Un comandant adjunct din zona Ierusalimului, Ofer Schumer, a spus că poliţia a folosit o "forţă rezonabilă" împotriva cîtorva protestatari care au refuzat părăsească strada din faţa reşedinţei oficiale a lui Netanyahu pînă duminică dimineaţă la 2 a.m. (23:00 GMT sîmbătă).

Dar un protestatar, Gil Barda, a declarat pentru dpa că intervenţia poliţiei a fost excesiv de "agresivă" atunci cînd mulţimile care au refuzat să plece au fost împinse departe, transmite digi24.ro.

Peste 10.000 de israelieni s-au adunat sîmbătă în faţa reşedinţei oficiale a premierului la Ierusalim, în ceea ce a fost poate cel mai masiv protest din Oraşul Sfînt din ultima perioadă. Protestul a avut loc într-o nouă zi de manifestaţii, din ce în ce mai masive, în toată ţara.


Demonstraţii de protest au avut loc în mai multe localităţi din Israel, unde protestatarii l-au acuzat pe Netanyahu de eşecul acţiunilor sale. La Tel Aviv, sute de manifestanţi au protestat împotriva şomajului şi a lipsei ajutoarelor guvernamentale.

La Ierusalim, mii de protestatari s-a adunat în faţa reşedinţei premierului Netanyahu, cerîndu-i demisia. De asemenea, israelienii au demonstrat şi în faţa reşedinţei particulare a premierului din Cezareea.

Israelul se confruntă cu un al doilea val de contaminări, iar rata şomajului a depăşit 20% în ultimele luni, comparativ cu 3,4% în luna februarie.

Protestele împotriva lui Netanyahu, inculpat în noiembrie 2019 pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere, durează de cîteva săptămîni.

Israelul, o ţară cu nouă milioane de locuitori, a înregistrat oficial pînă în prezent peste 72.000 de cazuri de contaminare şi 523 de decese.

Premierul Netanyahu, aflat la putere din 2009, a acuzat sîmbătă canalele de televiziune 12 şi 13 că "fac propagandă pentru protestatarii anarhişti de stînga" prin acoperirea mediatică pe larg a mitingurilor acestora.

"Încearcă cu disperare să otrăvească publicul pentru a da jos un prim-ministru de dreapta puternic", susţine Likud, partidul premierului Netanyahu, într-o postare pe Twitter preluată de premier. Acesta a mai acuzat, de asemenea, "mass-media că ignoră natura violentă a protestelor şi apelurile la uciderea premierului şi a familiei sale".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?