X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Proteste în Chile. Două biserici au fost incendiate (FOTO/VIDEO)

19 oct. 2020,, 15:16   Externe
5133 0

Mii de oameni au ieșit în stradă în Santiago de Chile, pentru a marca un an de la protestele sîngeroase împotriva guvernului conservator. Protestatarii au incendiat două biserici, iar focul a fost surprins în imagini terifiante.

Imaginile surprinse pe străzile din capitala Chile arată cum turnul bisericii Parroquia de la Asuncion, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Santiago de Chile, se prăbușește din cauza flăcărilor. În alte fotografii se vede un incendiu la Iglesia de San Francisco de Borja, biserică folosită deseori de poliţie pentru ceremonii, transmite digi24.ro.

Demonstraţia a început paşnic în Plaza Italia, însă în scurt timp a degenerat în violenţe.

Potrivit Agerpres, demonstraţia a început paşnic în Plaza Italia, cunoscută şi ca Plaza de la Dignidad, însă în scurt timp a degenerat în violenţe, în ciuda unei prezenţe masive a poliţiei.

Chile a fost zguduit de proteste violente între 18 octombrie şi 30 noiembrie anul trecut, manifestaţiile paralizînd capitala. Demonstranţii cereau un acces mai bun la serviciile de sănătate şi la educaţie, precum şi o îndepărtare de sistemul economic neoliberal. Cel puţin 30 de persoane au murit în timpul protestelor, iar poliţia a fost criticată pentru brutalitate.


Protestele au fost reluate recent, înaintea unui referendum la 25 octombrie în cadrul căruia chilienii vor fi întrebaţi dacă vor o nouă Constituţie, una dintre solicitările cheie ale demonstranţilor.

Actuala Constituţie datează din 1980, din timpul dictaturii generalului Augusto Pinochet.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?