X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Proteste anti-COVID-19 la Varșovia. Sute de oameni au fost reținuți

26 oct. 2020,, 08:43   Externe
2731 0

Poliţia din Varşovia a reţinut 278 de persoane sîmbătă, după ce mii de oameni au protestat în capitala Poloniei, împotriva noilor restricţii decise pentru a limita răspîndirea coronavirusului, a anunţat duminică un purtător de cuvînt al poliţiei citat de Reuters, scrie Agerpres.

Potrivit Poliției, manifestanţii i-au atacat pe oamenii legii, au aruncat cu pietre, sticle incendiare şi petarde. Poliţiștii au recurs la gaze lacrimogene.

„Avem 278 de persoane reţinute. (...) Avem de-a face cu o manifestaţie clară de agresiune, aceşti oameni au venit să se bată cu noi”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al Poliţiei din Varşovia Sylwester Marczak.

Pe fondul unei creşteri importante a cazurilor înregistrate de Covid-19, cu un record zilnic de 13.632 raportate vineri, sîmbătă în Polonia au fost impuse noi restricţii, între care închiderea restaurantelor şi barurilor pentru două săptămîni.

Școlile rămîn însă deschise pentru copiii pînă în clasa a treia, cei mai mari trecînd la învăţămîntul online, iar vîrstnicii pot ieşi din case doar în cazuri speciale.


În pofida restricţiilor care vizează şi adunările, sîmbătă au avut loc separat şi noi proteste împotriva deciziei de joi a Curţii constituţionale, ce interzice aproape complet avortul. Pentru duminică erau prevăzute alte proteste în faţa bisericilor din toată ţara.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?