Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Prima ţară din lume care aprobă vînzarea de carne crescută în laborator

2 dec. 2020,, 19:30   Externe
6819 0

Singapore şi-a dat acordul pentru ca start-upul american Eat Just să poată să comercializeze carnea sa de pui crescută în laborator, firma susţinînd că este prima aprobare a unui organism de reglementare pentru aşa-numita "carne curată" care nu provine de la animale sacrificate, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

Cererea pentru alternative la carnea obişnuită este în creştere pe fondul îngrijorărilor consumatorilor cu privire la starea de sănătate, bunăstarea animalelor şi mediul înconjurător. Mai multe opţiuni de carne produsă din proteine pe bază de plante, promovate pentru prima dată de firmele Beyond Meat Inc şi Impossible Foods, sunt disponibile pe rafturile supermarketurilor şi în meniurile restaurantelor.

Însă aşa-numita "carne curată", care este produsă din celule crescute în laborator, este încă într-un stadiu incipient.

"Prima aprobare din lume pentru carnea de calitate ridicată creată pe baza unor celule animale pentru consumul uman deschide calea pentru lansarea comercială la scară largă în Singapore", a informat firma Eat Just într-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Potrivit companiei americane, carnea va fi vîndută sub formă de nuggets de pui, urmînd ca detaliile cu privire la lansarea produsului să fie anunţate la o dată ulterioară. Anterior însă firma a estimat că fiecare nugget va costa 50 de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?