X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Prietenie strînsă între un porumbel și un pui de chihuahua (FOTO)

19 feb. 2020,, 22:00   Externe
4610 0

Porumbelul Herman și cățelușul Lundy sînt noii prieteni salvați de Mia Foundation, notează CNN.

Porumbelul a avut probleme neurologice cu mai bine de un an iar acum nu mai poate zbura. Lundy, un pui de chihuahua, nu-și poate folosi lăbuțele din spate și, deci, nu poate merge.

Cei doi prieteni s-au întîlnit la Mia Foundation, o organizație din Rochester, New York, care se ocupă de salvarea animalelor cu probleme. Fondatorul fundației non-profit, Sue Roger, trimite o parte din animale către familii din Stale Unite, dar mai păstrează din ele pentru programe școlare despre bullying. Prieteniile animalelor din specii diferite au convins multă lume să doneze bani fundației, mai notează CNN.

Herman și Lundy | Foto: Facebook Mia Foundation Herman a fost găsit cu un an în urmă într-o parcare, unde a stat nemișcat, pe jos, timp de trei zile. Salvatorii săi au observat că porumbelul nu putea zbura.

Pentru că nu a putut fi vindecat și nu era nevoie să fie eutanasiat, Sue Roger l-a luat pentru a avea grijă de el. Micul Lundy, un pui de chihuahua, este noul venit la fundația Mia. Crescătorii lui din Carolina de Sud l-au trimis la Rogers pentru că micuțul avea probleme cu lăbuțele din spate și nu putea merge. Cînd Lundy și Herman s-au întîlnit, au legat o prietenie puternică. Fotografiile cu cei doi, publicate de Sue, au convins donatorii să trimită bani pentru fundație și, în doar două zile, s-au strîns 6.000 de dolari.


Potrivit fondatoarei fundației, suma aceasta este suficientă pentru a acoperi costurile unei operații la veterinar pentru animalele care au nevoie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?