Tarifele de energie electrică în Germania au crescut cu pînă la 3,7%, la 477,50 euro (487 dolari) pe megawat-oră la European Energy Exchange AG. Este de aproape şase ori mai mult decît în aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul dublîndu-se doar în ultimele două luni, transmite jurnal.md.
Piaţa este condusă de preocupările legate de faptul că resursele de gaze ale Europei nu vor putea genera suficientă energie electrică în această iarnă. Capacitatea nucleară a Franţei este extrem de scăzută, limitînd posibilitatea exporturilor de energie în lunile următoare.Preţurile în Germania şi Marea Britanie au stabilit, luni, noi recorduri, pe temeiul valurilor de căldură şi seceta de pe continent care pun în dificultate infrastructura pe termen scurt.
Creşterea preţurilor la energie afectează facturile gospodăriilor şi costurile tuturor industriilor. Energia conduce inflaţia în întreaga Europă, împingînd creşterile preţurilor de consum într-un teritoriu de două cifre.
Guvernele europene analizează o serie de măsuri pentru a atenua impactul scumpirilor energetice asupra economiei. În Franţa, statul intenţionează să naţionalizeze complet Electricite de France SA, compania de energie nucleară care se luptă acum să-şi menţină centralele în funcţiune, scrie Business Magazin.
Nu există niciun semn clar că scumpirile „extreme” se vor repara în curînd, a declarat analistul Rystad Energy AS, Fabian Ronningen. Capacităţile reduse în sectoarele energiei nucleare, hidroenergiei şi cărbunelui de care Europa dispune nu sînt suficiente pentru a reduce această presiune, a declarat analistul.
Adăuga comentariu