Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Președintele României, amendat pentru un cuvînt incorect

10 mai. 2018,, 11:25   Externe
3719 2

Președintele român, Klaus Iohannis a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Decizia a fost luată după ce şeful statului a folosit apelativul „penali” referindu-se la anumiţi lideri politici.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a considerat miercuri, cu majoritate de 5-4, că termenul „penali” folosit de preşedintele Klaus Iohannis depăşeşte limita libertăţii de exprimare.

În plus, șeful statului a fost amendat cu 2.000 de lei.

„Utilizarea termenului 'penali' de către preşedintele României, Klaus Iohannis, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4”, se precizează într-un comunicat al CNCD.

În cazul şefei DNA, CNCD a respins plîngerea. Laura Codruța Kovesi a folosit exprimarea „festivalul inculpaţilor”.


Ambele sesizări au fost făcute de site-ul luju.ro (Lumea Justitiei).

Declarația completă a președintelui Iohannis, din 15 februarie: „Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea DNA. După părerea mea, această încercare e jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau încercare de atac din partea unor penali e de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.”

Klaus Iohannis și Laura Codruța Kovesi au făcut declarații și au comentat înregistrările date publicității de fostul deputat Vlad Cosma, care susține că procurori de la DNA Ploiești „fabrică” probe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?