X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat cu Vladimir Putin

20 aug. 2021,, 14:45   Externe
2667 2

Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat asupra necesităţii unei "strînse cooperări internaţionale" în ceea ce priveşte criza din Afganistan, în cadrul convorbirilor telefonice pe care le-a avut joi cu omologul rus Vladimir Putin şi cu premierul italian Mario Draghi, transmite Noi.md cu referire la Agerpres.ro.

În convorbirea telefonică cu Vladimir Putin, care a durat mai mult de o oră şi jumătate, Emmanuel Macron a discutat în mod special despre "aşteptările prioritare faţă de talibanii" care au preluat puterea la Kabul: "lupta împotriva traficului cu droguri şi de arme, întreruperea legăturilor cu mişcările teroriste, respectarea drepturilor femeilor", conform unui comunicat al preşedinţiei franceze.

Cei doi preşedinţi au convenit să se coordoneze strîns în zilele şi săptămînile următoare, atît la nivel bilateral, cît şi în cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi în cadrul G20.

Într-o discuţie telefonică anterioară cu şeful guvernului italian, preşedintele Franţei şi Mario Draghi au convenit, de asemenea, asupra "necesităţii unei cooperări strînse" în cadrul UE "pentru a duce la bun sfîrşit evacuarea europenilor şi afganilor care sînt cei mai ameninţaţi, precum şi pentru a anticipa consecinţele crizei afgane", conform sursei citate.

De la începutul săptămînii, şeful statului francez a abordat situaţia din Afganistan în convorbiri cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul britanic Boris Johnson.

Săptămînă viitoare este programată o întîlnire G7, aminteşte AFP.

În discuţia cu omologul rus, preşedintele Macron a cerut din nou eliberarea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi,"la un an de la încercarea de asasinat a cărei victimă a fost, în conformitate cu deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului", a precizat comunicatul Palatului Elysee.

Cu aceeaşi ocazie, şeful statului francez şi-a exprimat speranţa că alegerile parlamentare care vor avea loc în luna septembrie în Rusia "se vor desfăşura în conformitate cu criteriile OSCE".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?