COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Preşedintele Dumei de Stat: Navalnîi ''lucrează pentru servicii străine''

Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, l-a acuzat joi pe opozantul Aleksei Navalnîi că lucrează pentru servicii secrete occidentale şi a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin "i-a salvat acestuia viaţa" şi nu a orchestrat otrăvirea lui, informează AFP.


"Navalnîi nu are nicio ruşine, este un scelerat. Putin i-a salvat viaţa", a subliniat într-un comunicat Viaceslav Volodin, după ce opozantul l-a acuzat pe preşedintele rus că s-ar afla în spatele otrăvirii sale."Este clar că Navalnîi lucrează pentru serviciile speciale şi pentru autorităţile unor ţări occidentale", a adăugat oficialul rus, transmite agerpres.ro.

Volodin nu a precizat în ce fel i-a salvat preşedintele rus viaţa lui Navalnîi.

La sfîrşitul lui august, lui Aleksei Navalnîi i s-a făcut foarte rău în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din Siberia la Moscova şi a fost internat de urgenţă în oraşul siberian Omsk. Medicii de acolo au declarat că nu au găsit urme de otrăvire a lui Navalnîi, evocînd în schimb posibile cauze medicale naturale. După cîteva zile, după dispute aprinse între familia lui şi personalul medical din Omsk, Navalnîi a fost transferat în Germania, unde au fost descoperite urme de agent neurotoxic în corpul său.

Kremlinul a declarat că nu a avut niciun rol în transferul medical al opozantului la Berlin, însă mai multe mass-media ruse au afirmat că acest transfer a fost posibil doar printr-o intervenţie din partea preşedinţiei ruse.

Potrivit unor laboratoare medicale din Germania, Franţa şi Suedia, Navalnîi a fost otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, substanţă dezvoltată în scopuri militare în epoca sovietică.

Occidentul, cu Germania în frunte, i-a cerut Rusiei explicaţii, însă Moscova refuză să le ofere şi afirmă că este ţinta unei campanii antiruseşti şi că nu există niciun element care să demonstreze că a avut loc un act criminal.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load