X 
Transnistria stiri: 1875

Premierul francez anunţă suspendarea reformei pensiilor pînă în 2027

15 oct. 05:00   Externe
3181 0

Premierul francez Sébastien Lecornu a anunţat marţi, în discursul său de politică generală, suspendarea reformei pensiilor. Legea adoptată în 2023, ridica vîrsta legală de pensionare la 64 de ani. Măsura privind suspendarea va rămîne în vigoare pînă la alegerile prezidenţiale din 2027.

„Voi propune Parlamentului, în această toamnă, să suspendăm reforma pensiilor din 2023 pînă la alegerile prezidenţiale”, a declarat Lecornu în faţa Adunării Naţionale, anunţă Le Figaro. Potrivit acestuia, „nicio creştere a vîrstei de pensionare nu va avea loc pînă în ianuarie 2028”, iar perioada de asigurare va rămîn neschimbată pînă la aceeaşi dată.

Decizia intervine într-un context politic tensionat, marcat de ameninţări din partea opoziţiei cu moţiuni de cenzură, dacă guvernul nu cedează în privinţa reformei. Premierul a subliniat că măsura este menită să restabilească „stabilitatea politică” şi „încrederea între partenerii sociali”.

Suspendarea reformei va avea un cost estimat la 400 de milioane de euro în 2026 şi 1,8 miliarde de euro în 2027, a precizat Lecornu, adăugînd că beneficiile vor viza aproximativ 3,5 milioane de francezi.

Reforma pensiilor a generat proteste de amploare în întreaga Franţă şi critici dure din partea sindicatelor.

2
1
1
4
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Intenția autorităților de a prelua controlul asupra rețelelor sociale este:
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий