Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Premieră în SUA: o femeie conduce pentru prima dată serviciul național de informații

21 ian. 2021,, 07:38   Externe
3884 0

Avril Haines a fost confirmată, miercuri seară, de Senatul american în funcţia de director al serviciului naţional de informaţii, informează CNN.

Ea este primul nominalizat în Cabinetul lui Joe Biden care primeşte confirmarea Senatului. Desemnarea ei a fost aprobată cu 84 de voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”.

Haines, avocat în vîrstă de 51 de ani, este prima femeie director al serviciului naţional de informaţii, informează News.ro.

Confirmarea ei continuă precedentul recent al Senatului de a confirma nominalizaţii în ziua în care preşedintele depune jurămîntul. Senatul a confirmat două propuneri ale lui Trump în prima zi şi mai multe pentru foştii preşedinţi Barack Obama şi George W. Bush.

Ar putea dura mai mult ca nominalizaţii lui Biden să primească votul senatorilor, confirmările fiind blocate de faptul că liderul republican din Senat, Mitch Michell, şi liderul democrat, Chuck Schumer, nu au ajuns la un acord privind o rezoluţie legat de modul de împărţire a puterii în for, au spus mai mulţi senatori miercuri.


Pe lîngă Haines, este posibil ca miercuri să primească votul şi Janet Yallen, pentru Departamentul de Finanţe, însă nu s-a ajuns încă la un acord privind procesul de vot.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?