X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pompeo: Washingtonul nu ascunde nimic în cazul Khashoggi

12 feb. 2019,, 08:20   Externe
1705 0

Washingtonul nu încearcă să muşamalizeze dosarul asupra asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a dat asigurări, luni, secretarul de stat american Mike Pompeo, în condiţiile în care preşedintele SUA, Donald Trump, a ignorat apelul Congresului american de a se pronunţa asupra rolului pe care l-ar fi avut prinţul moştenitor al Arabiei Saudite în această crimă, scrie agerpres.ro."

America nu muşamalizează o crimă", a declarat Pompeo, ca răspuns la o întrebare pusă de jurnalişti în marja unei deplasări la Budapesta.Congresul i-a dat preşedintelui Donald Trump termen pînă vineri pentru a lua poziţie în acest dosar. Senatori democraţi şi republicani au activat la 10 octombrie o lege ce-i acordă 120 de zile preşedintelui american pentru a se pronunţa asupra rolului lui Mohammad bin Salman al Saud în acest dosar.

Cu toate acestea, Donald Trump a respins acest ultimatum, anturajul său evocînd o "separare a puterilor". Administraţia americană "lucrează cu sîrg" la acest dosar şi "va continua să ceară socoteală tuturor celor responsabili", în funcţie de elementele de care va dispune, a dat asigurări Pompeo. Asasinarea jurnalistului saudit, la începutul lui octombrie, în consulatul ţării sale la Istanbul de către un comando venit de la Riad, a umbrit substanţial imaginea liderilor saudiţi şi pune în încurcătură Administraţia americană, preocupată să-şi menţină alianţa strategică pe care o are cu Arabia Saudită.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?