Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Poliția londoneză a interzis protestele ecologiștilor

15 oct. 2019,, 22:00   Externe
2260 0

Poliția a interzis desfășurarea protestelor organizate la Londra de către Extinction Rebellion, mișcare ecologistă care a recurs la nesupunere civilă și proteste care au avut ca țintă, în ultimele săptămîni, clădiri guvernamentală și sedii ale instituțiilor financiare, transmite Reuters.

”Orice adunare din Londra legată de ”Revolta de Toamnă” organizată de Extinction Rebellion trebuie să înceteze”, a anunțat poliția într-o declarație dată publicității luni seara.

Pînă acum au fost arestate 1.445 de persoane implicate în protestele recente. Extinction Rebellion se folosește de nesupunerea civilă pentru a sublinia riscurile cauzate de schimbările climatice.

”Urgența climatică și ecologică nu o să dispară și rămîn hotărîți să o înfruntăm. Cerem guvernului și autorităților să ni se alăture. Nu putem reuși singuri”, se arată într-un comunicat de răspuns al Extinction Rebellion la interdicția impusă de poliție.

Printre protestele organizate de Extinction Rebellion se numără și tentativa de stropire a sediului Ministerului britanic de Finanțe cu vopsea roșie pentru a condamna finanțarea unor proiecte dăunătoare mediului.


În cisterna de pompieri se aflau 1800 de litri de ”sînge fals” pe care aceștia au încercat să îl pulverizeze pe clădirea în care se află sediul Ministerului britanic de Finanțe.

Protestatarii au scăpat, însă, furtunul imediat după ce au încercat să împroaște cu vopsea și apoi nu l-au mai putut controla, majoritatea lichidului ajungînd pe șosea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?