Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Planeta, "pusă pe pauză": Atmosfera a început să se cureţe

21 mar. 2020,, 16:15   Externe
4888 0

Pandemia de coronavirus, care seamănă frică şi panică pe întreg globul, are şi efecte benefice.

Atmosfera planetei a început să se cureţe, după ce activitatea industrială a fost practic suspendată, avioanele sînt ţinute la sol, iar transportul rutier şi feroviar au fost reduse semnificativ. Efectele acestor măsuri asupra naturii sînt deja evidente.

Smogul a dispărut, iar aerul din mai multe metropole este la fel de curat precum cel de la munte.O dovadă clară că natura profită de izolarea oamenilor poate fi observată în Veneţia, Italia. Pentru prima dată după mulţi ani, apele canalelor sînt limpezi, astfel că au apărut delfinii.

Aceştia s-au reîntors în locurile din care au fost alungați de intensa activitate umană. Şi lebedele au reapărut în Veneţia datorită liniştii şi a faptul că gondolele pline cu turişti nu mai circulă pe canale. Imaginile făcute publice de NASA și Agenția Spațială Europeană arată că aerul a devenit mai curat. Şi asta deoarece s-au diminuat considerabil emisiile monoxid şi dioxid de azot şi carbon peste tot în lume.

Un profesor de la o universitate americană a explicat ce anume determină îmbunătăţirea calităţii aerului. "Principalii trei factori care determină creşterea emisiilor sînt: producerea de energie electrică prin arderea combustibililor fosili, vehiculele de pasageri şi maşinile personale. Toţi aceşti trei factori au fost reduşi în timpul acestei crize." Experții de mediu avertizează că deși efectele sînt pozitive, acestea vor dispărea odată cu încheierea crizei generate de COVID-19.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?