X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Plajele din Sardinia riscă să rămînă fără nisip

24 aug. 2021,, 19:30   Externe
2938 0

Insula Sardinia, o importantă atracție turistică din Italia, cu unele dintre cele mai frumoase plaje din Europa, se confruntă cu o problemă mai puțin întîlnită. De cîțiva ani, fie că vor să îl folosească pentru a-și decora acvariul, fie că vor să îl vîndă pe internet, turiștii pleacă acasă cu tot cu nisip și, în ciuda sancțiunilor care ajung pînă la 3.000 de euro, autoritățile nu reușesc să scape de acest fenomen scrie digi24.ro.

În fiecare an, turiștii aleg să se întoarcă acasă cu un suvenir mai puțin obișnuit, cu nisipul de pe plajele unde își petrec vacanța. Practica este foarte des întîlnită, astfel că, avertizează autoritățile, dacă „hoții de nisip” nu se opresc din a mai face asta, renumitele plaje ar putea chiar să dispară. Și chiar dacă nu dispar, devin din ce în ce mai puțin plăcute și, deci, mai puțin populare, menționează sursa citată.

La sfîrșitul lunii iulie, un localnic a surprins un cuplu în timp ce umplea o sticlă cu nisip, motiv pentru care a alertat autoritățile.

„Cînd au sosit polițiștii, cuplul a negat acest lucru și chiar a încercat să ascundă sticla sub un prosop de plajă”, a spus Andrea Abis, care este primarul orașului Cabras, un oraș și o municipalitate care se mîndrește cu 20 de mile de coastă curată, potrivit The Guardian.

Cuplul a fost amendat pe loc cu 1.000 de euro, însă, în fiecare vară situația se repetă în nenumărate rînduri. Amenzile pentru astfel de fapte încep de la 500 de euro și ajung la 3.000. Și în ciuda sumelor mari, oamenii nu sînt descurajați să fure nisipul pe post de suvenir.


În 2019, un cuplu francez care a vizitat Sardinia a fost prins cu 40 kg de nisip în portbagajul SUV-ului. Poliția a descoperit nisipul înghesuit în 14 sticle de plastic luate de pe o plajă din Chia, sudul Sardiniei.

„Acesta a fost cel mai uimitor caz de pînă acum. Cuplul și-a dorit nisipul pentru a decora acvariul” , a declarat Carlo Lazzari, comandantul grupului de poliție financiară din Olbia.

Nisipul este vîndut apoi pe internet

În fiecare zi, în timpul verii, autoritățile găsesc sticle de nisip în bagajele călătorilor care doresc să revină acasă. Pe lîngă controale, echipa urmărește, de asemenea, site-uri unde se vinde nisip.

„Există o piață online adecvată și cererea este mare pentru nisipul din Sardinia. Majoritatea cumpărătorilor sînt colecționari de nisip ”, a spus Lazzari.

Și în ciuda amenzilor de mii de euro emise pînă acum în acest sezon, comandantul Lazzari spune că lucrurile s-au schimbat prea puțin în bine. De obicei, oamenii aleg să plătească pe loc amenzile, dar asta nu e o soluție.

Pentru a descuraja această practică ciudată și dăunătoare plajelor, autoritățile din Sardinia au lansat chiar și o campanie de informare în TV, radio și pe rețelele sociale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?