Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Piloții unei companii aeriene intră în grevă

15 aug. 2019,, 14:30   Externe
2164 0

Piloţii irlandezi ai companiei aeriene low-cost Ryanair, nemulţumiţi de condiţiile salariale, vor organiza o grevă în zilele de 23 şi 24 august, conform informaţiilor anunţate miercuri de sindicatul acestora, Forsa, transmite AFP.

Piloţii angajaţi direct de companie vor fi în grevă timp de 48 de ore, începînd de joi 22 august, ora 00:01, perioadă ce coincide cu o mişcare socială anunţată deja de piloţii britanici ai Ryanair.

Conform unui purtător de cuvînt al sindicatului irlandez Forsa, reprezentanţii piloţilor au înaintat în martie o serie de revendicări amănunţite, solicitînd un nivel al salariilor „practicat în mod curent în sectorul aviatic comercial”. Nemulţumirile piloţilor vizau, de asemenea, pensiile şi condiţiile de muncă, dar negocierile cu conducerea companiei au eşuat.

Ryanair a „înregistrat un profit important, în valoare de un miliard de euro anul trecut”, a precizat secretarul general al Forsa, Angela Kirk.

Săptămîna trecută, piloţii britanici ai Ryanair, membri ai sindicatului Balpa, s-au pronunţat în favoarea unei încetări a activităţii în zilele de 22 şi 23 august, precum şi în perioada 2-4 septembrie. Revendicările lor vizează salariile, pensiile şi remuneraţia pentru perioada de maternitate.


Compania Ryanair s-a văzut confruntată în Europa cu un curent de proteste şi greve din partea angajaţilor privind condiţiile de muncă, la sfîrşitul anului 2017, dar şi în 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?