Au fost confiscate 30 de tone de peşte.
Peştele periculos pentru consum a fost vîndut în magazinele din România. Acesta era adus din ape unde pescuitul era interzis tocmai din cauza riscului pentru sănătatea oamenilor.
O reţea formată din sute de persoane care braconau din ape poluate industrial în ţări precum Spania, Franţa şi Italia au adus în România peste 500 de tone de peşte - presupus a fi contaminat cu metale grele şi substanţe toxice.
De şase luni anchetatorii sînt pe fir: şi-au dat seama repede că reţeaua are ramificaţii în afara ţării, astfel că au cerut ajutor autorităţilor străine.
Oamenii legii din România au reuşit să oprească la graniţă doar 30 de tone de peşte presupus contaminat cu metale grele şi subtanţe toxice. Dar, spun anchetatorii, în ultimele 6 luni, reţeaua ar fi introdus în ţară 500 de tone de peşte.
Actualmente, în paralel, au loc anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate de Europol.
Adăuga comentariu