X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Peste 70 de specii de animale şi plante, descoperite în 2019 de savanţi

11 dec. 2019,, 21:30   Externe
2778 0

Cercetătorii Academiei de Ştiinţe din California au descoperit 71 de noi specii de animale şi plante în 2019. Pe listă sînt flori, peşti, corali, păianjeni, furnici şi reptile identificate în trei oceane şi pe cele cinci continente, scrie descopera.ro.

Datele adunate cu privire la noile specii ar oferi noi perspective legate de mediu pentru o mai bună coordonare a eforturilor de protejare a habitatelor naturale.

„După zeci de ani de investigare a atît a locurilor cunoscute cît şi a celor mai îndepărtate colţuri ale lumii, oamenii de ştiinţă estimează că peste 90% din speciile vii rămîn necunoscute”, a declarat coordonatoarea departamentului de cercetare al Academiei de Ştiinţei din California, Shannon Bennett, potrivit Mediafax.

„Fiecare specie descoperită ne aminteşte ce rol important avem în desluşirea şi conservarea unor ecosisteme atît de preţioase „, spue Bennett.

Peştii Wakanda


Poporul Wakanda există în universul Marvel Comics. Cercetătorii au descoperit o variantă subacvatică la 80 de metri sub nivelul mării. Pînă acum necunoscuţi, peştii coloraţi în nuanţe de violet aprinse au fost descoperiţi în Oceanul Indian, în apropiere de coasta Tanzaniei. Culoarea este atît de puternic imprimată în solzii lor încît ea persistă chiar şi atunci cînd exemplarele sînt păstrate pentru cercetare. Specialiştii i-au numit Cirrhilabrus wakanda, în cinstea naţiunii Wakanda şi a personajului „Black Panther”, din benzile desenate. Cercetătorii au descoperit în acest an 16 noi specii de peşti, inclusiv un tip de peşte cardinal ochi de pisică.

Şopîrle şi alte reptile pe cale de dispariţie

Aaron Bauer, de la centrul de cercetare al Acadeiei californiene, a identificat 15 specii de reptile, majoritatea pe cale de dispariţie. Toate au fost găsite în zone geografice izolate, orice modificare a mediului punîndu-le în pericol existenţa. Astfel, una dintre speciile descoperite de savant este ameninţată de o specia invazivă de furnici de foc. De-a lungul carierei sale, Bauer a descoperit peste 205 specii de reptile. Cordylus phonolithos, o şopîrlă vărgată a fost descoperită pe al doilea cel mai înalt munte din Angola.

Flori delicate

În ultimii ani s-au descoperit multe lucrui surprinzătoare despre plante. De exemplu faptul că ar comunica între ele şi şi-ar semnala lipsa apei. Trembleya altoparaisensis este o plantă cu flori albe, care a fost identificată şi recolată o dată în urmă cu mai bine de un secol de Auguste François Marie Glaziou, un botanist faimos. Planta nu a putut fi cercerată în mediul natural de atunci. „Oamenii nu cred că plantele se deplasează, dar asta se întîmplă”, spune cercetătorul Ricardo Pacifico, care colaborează cu Frank Almeda, curator emerit de botanică la Academia de Ştiinţe. Acest lucru este explicat prin faptul că plantele trebuie îşi găsească substanţele necesare astfel că, pe măsură ce mediile se schimbă, şi plantele ajung să migreze. Trembleya altoparaisensis a fost găsită în canioanele Parcului Naţional Chapada dos Veadeiros din Brazilia. În total, opt plante, inclusiv o nouă specie nouă identificată într-un parcurile naţional din Madagascar, au fost găsite în 2019.

Coral de mare adîncime

Vehiculele operate de la distanţă îi ajută pe cercetători să descopere şi să studieze coralii găsiţi în timpul scufundărilor la mare adîncime. O expediţie NOAA din 2018 a identificat un tip de coral galben denumit Chromoplexura cordellbankensis în largul coastei Californiei. Două noi specii de coral au fost identificate în 2019 în rezervaţia marină naţională Cordell Bank, la aproape 100 de mile în largul oceanului faţă de coasta din San Francisco.

Păianjenii bizari

Cercetătorii au remarcat în 2019 cinci noi specii de păianjen, iar unii dintre ei s-au dovedit a fi destul de ciudaţi. Unul aceştia face parte dintr-o familie de păianjeni care „preferă furnicile” şi trăiesc în muşuroaiele furnicilor. Cercetătorii i-au descoperit în deşertul Chihuahuan din Mexic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?