Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Peste 2.000 de cazuri de coronavirus confirmate în România

31 mar. 2020,, 12:06   Externe
1999 0

România a depăşit luni seara pragul de 2.000 de cazuri confirmate de coronavirus, motiv pentru care se intră în scenariul 4.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a anunţat că au fost confirmate peste 2100 de cazuri pozitive cu Covid-19, dintre acestea 593 fiind în Suceava, scrie Agerpres.

"Raportul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, de la ora 20,00, ne arată că sînt la acest moment 2.109 cazuri confirmate în ţară, 65 de decese care sînt cauzate de COVID-19. Iar aici vreau să subliniez situaţia deosebită în care se află municipiul Suceava. Dintre cele 2.109 cazuri confirmate, 593 se află în municipiul Suceava", a precizat şeful DSU, într-o declaraţie la sediul MAI.

În context, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat emiterea Ordonanței Militare nr.6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

Numărul celor care au decedat din cauza infectării cu Covid-19 în România a ajuns la 65.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?