Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Peskov: amendamentele la Constituție propuse de Putin vor fi supuse unor dezbateri ample

21 ian. 2020,, 18:14   Externe
2970 3

Kremlinul a promis marţi o amplă dezbatere publică asupra amendamentelor la Constituţie propuse de preşedintele rus Vladimir Putin, exprimîndu-şi totodată susţinerea pentru ritmul accelerat al acestei reforme-surpriză, informează AFP.

„Va exista o mare dezbatere asupra amendamentelor propuse”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, evocînd „o vastă campanie de informare şi de discuţii”.

Vladimir Putin a produs o surpriză miercuri în discursul său în faţa deputaţilor, anunţînd această revizuire a Constituţiei, revizuire ce a dus la demisia premierului Dmitri Medvedev şi a guvernului său.

Putin a explicat această decizie prin faptul că „o cerere pentru schimbare s-a făcut în mod clar remarcată în sînul societăţii” ruse şi a numit rapid la conducerea guvernului pe şeful Fiscului, Mihail Mişustin, înalt funcţionar ce se bucură de o bună reputaţie, însă necunoscut marelui public.

La mai puţin de o săptămînă după aceste anunţuri, Vladimir Putin a depus la Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului) amendamentele sale la Constituţie, care prevăd în special întărirea rolului Parlamentului în numirea premierului, limitarea mandatelor prezidenţiale la două în total, în loc de două succesive, şi înfiinţarea unui Consiliu de Stat cu mari prerogative.


„Toate iniţiativele şefului de stat sînt primite cu o mare atenţie, iar punerea lor în aplicare şi discutarea lor sînt în continuare prioritare”, a declarat Peskov, invitat de jurnalişti să explice „rapiditatea” cu care sînt luate aceste măsuri. „Nu am fixat date precise” pentru finalizarea reformei, „însă este evident că nu vom tărăgăna lucrurile”, a adăugat el.

Amendamentele propuse de preşedintele Vladimir Putin ar urma să fie examinate de deputaţi începînd de joi, potrivit unui înalt responsabil al Dumei de Stat, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Această reformă, pe care Vladimir Putin a promis să o supună şi votului ruşilor a relansat speculaţiile cu privire la viitorul politic al celui mai puternic om al Rusiei, la putere de 20 de ani, după ce îşi va încheia în 2024 mandatul, la finalul căruia el nu mai are teoretic dreptul să candideze din nou la preşedinţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?