Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Patru milioane de oameni rămîn fără apă

30 ian. 2018,, 00:01   Externe
3031 0

Apa de băut se termină peste două luni şi jumătate. Ameninţarea teribilă pluteşte peste 4 milioane de oameni, un oraş întreg din Africa de Sud.

Autorităţile din metropola Cape Town au calculat, şi data exactă: 12 aprilie. În încercarea de a prelungi deznodămîntul, localnicii sînt rugaţi să facă economie, dar chiar şi aşa, se tem că vin zile grele.

După aproape trei ani de secetă, Cape Town va deveni prima metropolă din lume care rămîne fără apă. Nivelul în principalul rezervor care aprovizionează oraşul a scăzut la 10 la sută, iar zona din jur a ajuns să semene cu un deşert. De cîteva săptămîni oameni stau la cozi în fiecare zi pentru a face stocuri de teamă că situaţia se va agrava.

Peste tot prin oraş sînt afişe care îndeamnă la economisirea apei. Într-un efort de a evita criza, o parte dintre locuitori economisesc apa cît pot de mult. Nu o aruncă decît după ce o folosesc de mai multe ori. Apa de la spălat este folosită apoi la toaletă. Recomandările autorităţilor sună foarte drastic: un duş să nu depăşească 90 de secunde!

Nomvula Mokonyane, ministrul Apei: „Să ne limităm la 50 de litri de persoană pe zi sau chiar mai puţin. Azi nu am folosit mai mult de 12 litri de apă”.


Mulţi însă ignoră problema. Cape Town are şi rezidenţi bogaţi, care au piscine şi sisteme de irigaţie. Autorităţile vor să-i constrîngă să fie responsabili: au redus presiunea în conducte şi au publicat o hartă a consumului, care le permite oamenilor să verifice pe baza facturilor cîtă apă consumă vecinii.

Între timp, se caută soluţii. Sunt în derulare proiecte pentru trei uzine de desalinizare şi pentru aducerea apei din subteran.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?