Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Patru jurnaliști au murit în urma unui dublu atentat sinucigaș la Kabul

30 apr. 2018,, 12:45   Externe
2761 0

Două atentate sinucigașe au avut loc luni în capitala afgană Kabul. Cel puțin 21 de persoane au fost ucise, din care un fotograf al AFP și alți trei jurnaliști.

O primă explozie a avut loc luni dimineaţă într-o zonă din apropierea sediului serviciilor de informaţii afgane (NDS). O a doua explozie a avut loc la sucrt timp, iar Shah Marai, fotograf şef al biroului AFP din Kabul, care se afla la fața locului, a fost ucis, potrivit Agerpres.

Shah Marai a fost ucis în explozia comisă de un kamikaze ce mergea pe jos şi s-a aruncat în aer în mijlocul reporterilor. Alți trei reporteri au fost uciși în urma atentatului.

În total, cel puțin 21 de oameni au murit în dublul atentat sinucigaș, a transmis Ministerul Sănătăţii afgan. Alte 27 de persoane au fost rănite

„Acest bilanţ ar putea evolua în continuare”, a declarat purtătorul de cuvînt al ministerului Wahid Majroh la canalul Tolonews.


Pe 22 aprilie, cel puţin 57 de persoane au fost ucise şi alte peste 110 au fost rănite într-un atentat sinucigas într-un centru electoral din Kabul, Afganistan Atacul a avut loc la un centru de înregistrare pentru alegerile legislative care vor avea loc în luna octombrie în Afganistan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?