AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI   STATISTICA:   Au intrat 471 287  Au ieșit 387 046   Au rămas 84 241     Mai multe detalii
Transnistria stiri: 912
Criza energetică stiri: 742
Preşedintele stiri: 3210

Parlamentul European își va desemna noul preşedinte

18 ian. 10:03   Război în Ucraina
1288 0

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, îşi alege marţi noul preşedinte pentru următorii doi ani şi jumătate, cele mai mari şanse avîndu-le eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European (PPE), relatează dpa.

Funcţia a fost deţinută de italianul David Sassoli, decedat în urmă cu o săptămînă la vîrsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ''complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar''. Mandatul lui Sassoli se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani a Parlamentului European.

David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European în 2019 cu sprijinul principalelor două familii politice europene - PPE şi S&D - şi al eurodeputaţilor din grupul Renew Europe.

Dacă va fi aleasă preşedinte al PE, Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, ar deveni cea mai tînără persoană ce deţine această funcţie. Ea asigură preşedinţia interimară a Parlamentului, în calitate de primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European sunt Sira Rego (grupul Confederal al Stîngii Unite Europene/Stînga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).


Candidaţii pentru postul de preşedinte pot fi propuşi fie de un grup politic, fie de un grup de eurodeputaţi care atinge aşa-numitul prag redus, şi anume 1/20 din deputaţi, sau 36 din 705 deputaţi atunci cînd sunt ocupate toate locurile. Candidaţii pot fi propuşi sau retraşi înaintea fiecărei runde de vot.

Preşedintele PE este ales cu majoritatea absolută a voturilor valabile, exprimate prin vot secret, adică 50% plus unu. Din cauza pandemiei de COVID-19, votul se va desfăşura de la distanţă. Dacă niciun candidat nu este ales după al treilea tur de scrutin, cei doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în cadrul acestui tur de scrutin participă la un al patrulea şi ultim vot, după care candidatul cu cele mai multe voturi este declarat cîştigător.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Scumpirea carburanților vă poate motiva să renunțați la mașină?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав