X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Organizația Mondială a Sănătății, avertisment cu privire la noul coronavirus din China

15 ian. 2020,, 21:00   Externe
3710 0

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspîndi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu, relatează site-ul agenției Reuters.

„Din informațiile pe care le avem este posibil să existe o transmisie limitată de la om la om, potențial în rîndul familiilor, dar este foarte clar chiar acum că nu avem o transmisie susținută de la om la om”, a afirmat Maria Van Kerkhove, directorul interimar al unității de boli emergente din cadrul OMS.

Totuși, organizația internațională se pregătește pentru posibilitatea răspîndirii pe scară mai largă, a adăugat Van Kerkhove. „sîntem încă în primele zile, nu avem o imagine clinică clară”, a explicat, marți, oficialul OMS.

Pînă acum, în orașul chinez Wuhan au fost confirmate 41 de cazuri de pneumonie ca urmare a infecției cu un nou coronavirus. Unul dintre pacienți a decedat ca urmare a bolii.

Luni, o femeie din China a fost plasată în carantină în Thailanda, fiind primul caz detectat în afara Chinei.


Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sînt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 - 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atît de puternic precum SARS și MERS, avînd drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?