Procesul colectiv vizează 18 tipuri de orez comercializate pe platformă. Potrivit reclamanților, aceste produse au fost vîndute fără niciun avertisment privind pericolele expunerii la metale grele, deși erau destinate și copiilor.
Prezența arsenicului a fost constatată în toate cele 145 de mostre de orez analizate, dintre care 28% depășeau limitele impuse de pentru cerealele de orez destinate sugarilor, notează Noi.md cu referire la evz.ero.
De asemenea, cadmiul a fost găsit în aproape toate probele. Conform analizei, o treime dintre produsele testate conțineau plumb și mercur. Reclamanții susțin că nu ar fi achiziționat produsul sau ar fi plătit un preț mai mic dacă ar fi știut că acesta este contaminat sau că Amazon nu a efectuat testările necesare.În instanță, aceștia cer despăgubiri de cel puțin cinci milioane de dolari, invocînd încălcarea legislației privind protecția consumatorilor din statul Washington.
Expunerea la metale grele este asociată cu diverse probleme de sănătate, precum tulburări ale sistemului nervos, slăbirea sistemului imunitar, boli renale.
Pînă în prezent, Amazon nu a oferit o explicație legată de acest scandal.
Adăuga comentariu