Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Orașul în care toți locuitorii s-au pus pe slăbit

28 sep. 2018,, 20:30   Externe
2382 0

Municipalitea din orașul spaniol Naron (Galicia) a decis să le dea o mînă de ajutor locuitorilor obezi și le-a lansat o provocare inedită.

Pentru a-i motiva pe cei care se confruntă cu probleme serioase cu greutatea, autoritățile locale le-au propus tuturor celor 40.000 de locuitori ai orașului Naron să participe la o dietă colectivă. Scopul? Pierderea a 100.000 kg în următorii 2 ani.

6 din 10 locuitori din Naron sînt supraponderali, iar obezitatea în Galicia atinge un procent îngrijorător de 19,8% din populatie, conform datelor furnizate presei de medicul responsabil de acest proiect. Tot acesta a precizat că locuitorii se concentrează mai mult pe însușirea și integrarea unui stil de viață sănătos decît pe procesul de slăbire.

În ce constă programul comun de slăbit

Medicul subliniază faptul că prioritatea acestui program sînt tinerii. Aceștia vor beneficia de cursuri speciale, vor studia cauzele obezității, vor fi încurajați să facă sport și să meargă pe jos cît mai mult. Pentru ca siguranța celor mai mici dintre participanții la program să nu fie periclitată, aceștia or fi dotați cu brățări de localizare, care îi anunță pe părinți atunci cînd micuții au ajuns la școală. Tot prin intermediul acestor brățări, poliția locală le monitorizează traseele.


Primarul a fost cel care a spart gheața. Acesta a anunțat că intenționează să scape de 7 kg. Următorii care s-au înscris în program au fost membrii consiliului municipal. Locuitorii din Naron trebuie să se înscrie în centre de sănătate. Ei vor beneficia de consultații trimestriale, în cursul cărora medicii le vor face recomandări, le vor ajusta dietele, le vor evalua rezultatele. Evident, participanții vor trebui să urmeze un program de exerciții fizice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?