ONU, îngrijorată de graţierile acordate de Trump unor militari acuzaţi de crime de război

ONU, îngrijorată de graţierile acordate de Trump unor militari acuzaţi de crime de război

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a criticat vehement, marţi, decizia preşedintelui american de a graţia trei militari acuzaţi de crime de război, calificînd-o drept ''un semnal îngrijorător'', informează AFP, citată de Agerpres.


"Sîntem foarte îngrijoraţi de recentele graţieri acordate de preşedintele american pentru trei militari americani acuzaţi de crime de război", a declarat un purtător de cuvînt al Înaltului Comisariat, Rupert Colville, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva. "Aceste trei cazuri constituie grave încălcări ale dreptului internaţional umanitar, dovedite sau presupuse", a subliniat el.


Preşedintele american Donald Trump a graţiat vineri doi militari judecaţi în cazuri de crime de război şi i-a redat gradul unui al treilea. Decizia de vineri a venit în pofida unor obiecţii chiar la Pentagon şi rîndul armatei, dar a fost susţinută de conservatori, inclusiv de parlamentarii republicani.


Cele trei cazuri ale lui Clint Lorance, Mathew Golsteyn şi Edward Gallagher nu au legătură unul cu altul. Două au avut loc în Afganistan şi al treilea în Irak. Edward Gallagher a fost achitat în iulie de cea mai mare parte din acuzaţii, dar a fost condamnat pentru o infracţiune mai puţin gravă şi a fost retrogradat. Prin decizia de vineri, Trump i-a redat gradul pe care îl deţinea anterior.


Reprezentant ONU: Aceste graţieri trimit un semnal îngrijorător forţelor militare din întreaga lume


Mathew Golsteyn se afla în aşteptarea procesului său pentru crimă, în timp ce Clint Lorance execută o sentinţă de 19 ani pentru două crime. Amîndoi au fost graţiaţi integral.


Înaltul Comisariat este "afectat" de graţierile acordate de preşedintele american, a spus Rupert Colville, subliniind că aceste "graţieri vin împotriva literei şi spiritului dreptului internaţional care cere ca cei responsabili să dea socoteală". "Nu cred că au existat graţieri de acest tip în SUA după războiul din Vietnam", a spus el.


Purtătorul de cuvînt şi-a exprimat îngrijorarea în special în legătură cu graţierea acordată lui Golsteyn, înainte chiar ca procedura penală să fie încheiată.


"Graţieri există în legislaţia internaţională şi ele permit reglarea unor cazuri de injustiţie, însă în cazurile prezente nu a fost invocată nicio circumstanţă ce le-ar putea motiva altfel decît prin dorinţa de a evita procesul juridic. Aceste graţieri trimit un semnal îngrijorător forţelor militare din întreaga lume", a atenţionat Colville.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load