X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

ONU bate alarma: Tot mai multă lume duce lipsă de apă potabilă

19 mar. 2018,, 20:00   Externe
4283 0

Lumea ar trebui să se îndrepte către natură pentru a identifica modalităţi mai eficiente în vederea asigurării unor provizii suficiente de apă, menţinerii purităţii acesteia şi protejării populaţiilor de efectele secetei şi ale inundaţiilor, conform unui anunţ făcut luni de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citat de Thomson Reuters Foundation.

În contextul creşterii populaţiei mondiale şi a încălzirii planetei, cererea de apă se va accentua, iar calitatea şi fiabilitatea aprovizionării va scădea, avertizează ONU în cadrul ediţiei din 2018 a raportului mondial privind valorificarea resurselor de apă.

Răspunsul la aceste provocări ar putea fi o intensificare a investiţiilor în protecţia ecosistemelor ce contribuie la reciclarea şi retenţia apei, precum zonele umede şi cu vegetaţie bogată, şi diminuarea cheltuielilor pentru construcţia de baraje din beton împotriva inundaţiilor ori a staţiilor de epurare a apelor reziduale.

Audrey Azoulay, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care coordonează raportul, a făcut apel la identificarea de "noi soluţii" pentru abordarea în mod eficient a "provocărilor emergente asociate securităţii apei determinată de creşterea populaţiei şi de schimbările climatice''.

''Dacă nu facem nimic, pînă în 2050 circa cinci miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă", a declarat ea în cadrul unui comunicat.

Se estimează că cererea de apă va creşte cu aproape o treime pînă în 2050, a declarat în preambulul raportului Gilbert Houngbo, preşedintele United Nations Water (UN-Water).

Pentru a gestiona cererea din ce în ce mai mare de apă - pentru potolirea setei, pentru agricultură sau producţia de electricitate - raportul recomandă "lucrul cu natura mai degrabă decît împotriva ei" în vederea unei utilizări mai eficiente, mai rentabile şi mai sănătoase a apei, atît pentru populaţie cît şi pentru mediul înconjurător.

''De prea mult timp lumea s-a orientat mai întîi către clădirile ridicate de mîna omului, sau infrastructuri "gri" pentru îmbunătăţirea valorificării resurselor de apă", a notat Houngbo. "Procedînd astfel, de multe ori au fost trecute cu vederea metodele tradiţionale şi indigene care cuprind abordări mai ecologice", a adăugat el.

Raportul evidenţiază beneficiile "soluţiilor naturale", care utilizează sau imită procese naturale pentru creşterea disponibilităţii apei, îmbunătăţirea calităţii acesteia şi reducerea riscurilor asociate dezastrelor asociate inundaţiilor, secetei şi schimbărilor climatice.

Aceste soluţii includ schimbarea practicilor agricole pentru menţinerea unei cantităţi mai mari de umiditate şi nutrienţi în sol, recoltarea apei de ploaie, reîncărcarea straturilor acvifere, conservarea zonelor umede ce împiedică scurgerea apei în exces şi o purifică, restaurarea luncilor şi transformarea acoperişurilor în grădini.

Raportul estimează că producţia agricolă ar putea fi majorată cu aproape 20% la nivel mondial dacă ar fi utilizate practici mai ecologice de management al resurselor de apă.

Richard Connor, redactor-şef al raportului, a declarat că trecerea la un model de "agricultură de conservare" ar putea aduce în schimb beneficii importante şi rapide, însă pentru aceasta este necesară voinţă politică la nivel naţional.

"La nivel internaţional, agricultura este în continuare dominată de (cultivarea în mod) industrial, iar interesele din sectorul privat implicate pot fi puţin mai greu de influenţat", a declarat el pentru Thomson Reuters Foundation.

Însă unele companii au adoptat deja practici mai sustenabile şi din ce în ce mai mulţi consumatori - în principal din Europa şi America de Nord - se orientează către produsele organice, locale, a adăugat Connor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?