Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

OMS: În Europa, mortalitatea zilnică din cauza COVID-19 a crescut cu 40%

28 oct. 2020,, 09:23   Externe
2452 0

Decesele zilnice COVID-19 au crescut cu aproape 40% comparativ cu săptămîna precedentă, a declarat pentru BBC un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Purtătorul de cuvînt al OMS, Margaret Harris, a declarat că Franţa, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Rusia au înregistrat majoritatea cazurilor, care au crescut în Europa cu o treime.

„Îngrijorarea este că unităţile de terapie intensivă din spitale încep acum să se umple de oameni foarte bolnavi”, a avertizat ea.

Dr. Harris a spus că eficienţa noilor restricţii impuse în mai multe ţări europene ar putea fi analizată doar în două săptămîni din cauza „decalajului”.

„Vom vedea reducerea cazurilor, dar nu o vom vedea peste noapte”, a spus purtătorul de cuvînt al OMS.


Belgia se află în pragul unui dezastru, întrucît un oficial de sănătate de vîrf a avertizat că ţara ar putea rămîne fără paturi de terapie intensivă în doar două săptămîni.

Ţara cu 11,5 milioane de persoane a raportat în medie peste 13.000 de cazuri pe zi în ultima săptămînă, potrivit institutului naţional de sănătate publică Sciensano. Focarul Covid-19 din Belgia este al doilea cel mai grav din Europa în ceea ce priveşte noile cazuri pe cap de locuitor, după doar Republica Cehă.

Yves Van Laethem, purtătorul de cuvînt al grupului de luptă împotriva coronaviruslui al Belgiei, a avertizat că, dacă belgienii nu îşi schimbă comportamentul, unităţile de terapie intensivă vor atinge capacitatea de 2.000 de pacienţi în 15 zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?